diagonal, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. diagonal, lat. diagonalis)
Etimologie: (fr. diagonal, lat. diagonalis)
1. adj. ca o diagonală; oblic.
2. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice.
3. s. f. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru.
4. în ~ = de-a curmezișul.
5. (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului.
6. bară, grindă etc. pusă în curmeziș.
7. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații.